§ 8. - Decizia 445/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

M.Of. 318

În vigoare
Versiune de la: 11 Mai 2007
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că situaţia juridică ce se configurează şi pe care Curtea Constituţională o poate împiedica este apariţia unor diferenţieri şi inegalităţi în aplicarea legii pentru cetăţenii români. În baza art. 108 din Legea nr. 302/2004, cetăţenii români primesc un tratament juridic diferenţiat, în raport de o situaţie aleatorie, respectiv momentul intrării în vigoare a unor prevederi din Legea nr. 302/2004. Totodată, se apreciază că dispoziţiile legale criticate se aplică retroactiv, producând efecte şi asupra unor fapte anterioare intrării lor în vigoare. Se invocă, de asemenea, şi art. 19 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia, "Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate".