Nou § 12. - Decizia 444/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990
M.Of. 66
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2026
8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât posibilitatea atacării în justiţie doar a deciziilor consiliului de administraţie adoptate în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor, prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu încălcarea legii sau a actului constitutiv, precum şi instituirea doar în cazul acestor decizii a aceluiaşi regim juridic aplicabil hotărârilor adunării generale a acţionarilor, nerecunoscut celorlalte decizii ale consiliului de administraţie, nu intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia. Astfel, dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, acesta putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. De asemenea, legiuitorul poate institui reguli procedurale diferite, în considerarea unor situaţii diferite, iar aplicarea acestora de către instanţa judecătorească nu aduce atingere principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei în numele legii. Or, din moment ce deciziile consiliului de administraţie, altele decât cele adoptate în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor, pot fi cenzurate de adunarea generală a acţionarilor, ca organ de control, iar partea nemulţumită poate ataca în instanţă hotărârea adunării generale a acţionarilor cu privire la acest aspect, accesul liber la justiţie este pe deplin respectat prin posibilitatea părţii de a se adresa instanţei judecătoreşti.