Nou § 10. - Decizia 444/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990
M.Of. 66
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2026
6. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 45.509/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Dumitru Nancu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.475 din 11 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea Deciziei nr. 25 din 8 noiembrie 2017 a Consiliului de administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM - S.A. - IFN), decizie prin care, astfel cum reiese din dosarul cauzei, s-a prelungit un contract de mandat şi s-a amânat numirea în funcţia de director general adjunct, reclamantul având la data emiterii deciziei contestate funcţia de director [nefiind adoptată în contextul unei delegări a exerciţiului atribuţiilor adunării generale în temeiul art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv a celor privitoare la mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate sau la majorarea capitalului social, atribuţii care pot fi delegate către consiliul de administraţie, respectiv către directorat, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare].