§ 9. - Decizia 444/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 şi 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 89-96 din Legea învăţământului nr. 84/1995

M.Of. 476

În vigoare
Versiune de la: 6 Iulie 2011
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc rolul decizional al fondatorilor universităţilor particulare, mai exact, dreptul acestora de a se constitui într-un consiliu de administraţie şi de a numi un preşedinte al universităţii, care să aibă în competenţă, pe lângă politica de orientare generală a universităţii, şi emiterea unor ordine, independent de voinţa organelor structurale de conducere, altele decât fondatorii. Arată că, deşi Universitatea "Tibiscus" din Timişoara a fost recunoscută, prin Legea nr. 484/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iulie 2002), "ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ", aceasta este, totuşi, proprietatea privată a fondatorilor. Întrucât proprietatea privată reprezintă fundamentul universităţii particulare, fondatorii trebuie "să îşi aibă locul de bază în politica acestei entităţi private, îndeosebi în carta universităţii". Mai arată că "participarea fondatorilor la viaţa şi la actele decizionale ale universităţii private nu reprezintă o imixtiune în autonomia instituţiei universitare, stabilită de art. 89 din Legea nr. 84/1995, ci, dimpotrivă, dau sens şi consistenţă juridică acestei noţiuni, în contextul învăţământului particular".