§ 9. - Decizia 441/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 947

În vigoare

Versiune de la: 15 Octombrie 2020

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale, având în vedere faptul că hotărârea în materie disciplinară a unei secţii a Consiliului Superior al Magistraturii este susceptibilă numai de recurs, care este o cale extraordinară de atac, numai de drept, fără caracter devolutiv, în care, cu excepţia înscrisurilor, nu se pot administra probe noi. În acest sens, se mai susţine că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu sunt instanţe judecătoreşti, ci instanţe extrajudiciare, hotărârile disciplinare fiind susceptibile de controlul judecătoresc, exercitat de instanţele judecătoreşti. De asemenea, se susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o instanţă trebuie să aibă plenitudine de jurisdicţie, respectiv să poată statua asupra tuturor chestiunilor de fapt şi de drept pertinente, invocând în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2003, pronunţată în Cauza Chevrol împotriva Franţei. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul atacării hotărârilor în materie disciplinară ale unui Consiliu Superior al Magistraturii la instanţa judecătorească, aceasta din urmă trebuie să exercite un control veritabil asupra hotărârilor disciplinare ale Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv prin reexaminarea faptelor, în caz contrar fiind încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocând hotărârile din 21 iunie 2016, pronunţate în cauzele Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos et Figueiredo împotriva Portugaliei sau Ramos Nunes de Carvalho e Sa împotriva Portugaliei. Or, se susţine că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, hotărârea în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi cenzurată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exclusiv pe calea recursului, doar pentru motive de drept (de nelegalitate), fără posibilitatea administrării de probe noi (cu excepţia înscrisurilor) sau a reevaluării faptelor, astfel că instanţa judecătorească nu are plenitudine de jurisdicţie şi nu poate exercita un control suficient asupra hotărârii disciplinare, ceea ce este neconstituţional.