§ 45. - Decizia 441/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 947

În vigoare

Versiune de la: 15 Octombrie 2020

30. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează discriminări între magistraţi, pe de-o parte, şi celelalte persoane care desfăşoară o activitate de muncă, pe de altă parte, sub aspectul procedurii disciplinare - mai exact, sub aspectul existenţei unui dublu grad de jurisdicţie -, prin decizia menţionată, paragraful 39, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, însăşi Legea fundamentală stabileşte rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. De asemenea, în privinţa căilor de atac, art. 134 alin. (4) din Constituţie prevede că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, având în vedere statutul juridic special al magistraţilor, sub aspectul procedurii disciplinare, reglementat chiar prin Constituţie, cele două categorii de persoane pe care le compară autorul excepţiei se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică instituirea de către legiuitor, în ceea ce le priveşte, a unui regim juridic diferit.