§ 14. - Decizia 441/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 947

În vigoare

Versiune de la: 15 Octombrie 2020

10. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, se susţine că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii, în interpretarea cărora Curtea Constituţională a statuat constant că o normă legislativă neclară şi imprecisă este neconstituţională. În acest sens se susţine că, raportat la înţelesul dat de Dicţionarul explicativ al limbii române, noţiunile de "manifestare", "onoare" şi "prestigiu" cuprinse în textul vizat de excepţia de neconstituţionalitate sunt extrem de cuprinzătoare, generale şi echivoce, lăsând interpretului o largă marjă de apreciere şi arbitrariu, în angajarea răspunderii disciplinare a magistraţilor. Or, o prevedere legală ce a preluat o expresie generală, atotcuprinzătoare, pentru a defini o abatere disciplinară ce poate atrage sancţiuni foarte grave pentru magistraţi, inclusiv excluderea din magistratură, nu îndeplineşte exigenţele constituţionale privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, ceea ce contravine şi prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În acest sens, se mai susţine că lipsa unor criterii minime, detalieri, precizări, în scopul stabilirii, în mod transparent şi întemeiat, a manifestărilor magistraţilor prin care se încalcă onoarea, probitatea profesională şi, implicit, prestigiul justiţiei, lasă loc arbitrariului şi unor interpretări subiective. Invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, arătând că, în speţă, inconsecvenţa în interpretarea legii aparţine aceleiaşi autorităţi care, în condiţiile unor norme imprecise conţinute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, au făcut posibilă existenţa, la nivelul Inspecţiei Judiciare, a unor interpretări contradictorii, cu afectarea gravă a calităţii înfăptuirii actului de justiţie.