§ 12. - Decizia 441/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 947

În vigoare

Versiune de la: 15 Octombrie 2020

8. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, se susţine că, potrivit acestui text de lege, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se soluţionează recursul împotriva hotărârii în materie disciplinară a unei secţii a Consiliului Superior al Magistraturii nu este susceptibilă de nicio cale de atac, ceea ce contravine prevederilor art. 129 din Constituţie. Deşi este dată în recurs, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prima şi singura hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză disciplinară privind un magistrat, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, nu este o instanţă judecătorească, ci o instanţă extrajudiciară, care nu pronunţă hotărâri judecătoreşti. Or, se susţine că, în acest condiţii, această hotărâre ar trebui să fie susceptibilă măcar de o cale de atac, în acord cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit căruia legiuitorul a fost împuternicit să stabilească numărul căilor de atac, termenele şi condiţiile de exercitare ale acestora, instanţele competente, iar nu să decidă pur şi simplu dacă există sau nu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012.