§ 12. - Decizia 44/2016 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 125 alin. (3) din Codul penal
M.Of. 305
În vigoare Versiune de la: 21 Aprilie 2016
7. De asemenea, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, arată că dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale referitoare la statul român, la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi la rolul Ministerului Public, întrucât, dacă faţă de inculpat este luată măsura internării într-un centru de detenţie pe 5 ani şi el săvârşeşte, tot în timpul minorităţii, alte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 20 de ani, instanţele ce vor judeca noile infracţiuni nu au posibilitatea de a prelungi măsura internării şi nici nu există o măsură educativă mai aspră. Mai mult, din durata măsurii educative luate pentru infracţiunile subsecvente se scade perioada executată până la data hotărârii, textul de lege criticat constituind, astfel, o cauză de înlăturare a răspunderii penale. În schimb, inculpatul major care, în timpul executării pedepsei, săvârşeşte o altă infracţiune suportă un adaos la pedeapsă, în condiţiile art. 43 şi ale art. 44 din Codul penal. Inculpatul minor, însă, nu va suporta un adaos la măsura educativă şi nu va suferi nicio agravare a situaţiei sale, indiferent câte infracţiuni ar mai săvârşi, dacă acestea sunt pedepsite cu până la 20 de ani închisoare, ceea ce creează discriminare între inculpatul minor şi cel major, prin posibilitatea ca inculpatul minor să aibă o conduită antisocială fără riscul unei răspunderi penale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Prin urmare, dacă faţă de inculpatul minor se ia măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada maximă de 5 ani şi, în timpul internării, minorul săvârşeşte una sau mai multe infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 20 de ani, faţă de împrejurarea că nu există o altă măsură educativă mai aspră şi nici nu se poate depăşi durata măsurii de 5 ani şi, mai mult, se deduce şi perioada executată anterior, inculpatul minor nu va mai suporta consecinţe penale pentru infracţiunile nou-judecate, ci va continua să execute, de fapt, măsura educativă luată anterior. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei, apreciază că un minim de protecţie a statului de drept şi a celorlalte valori şi principii constituţionale invocate s-ar realiza în măsura în care judecătorul infracţiunii subsecvente nu ar fi obligat să scadă perioada executată până la data hotărârii sau ar avea posibilitatea să aplice inculpatului minor pedeapsa închisorii ca şi în cazul inculpatului major.