§ 11. - Decizia 44/2016 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 125 alin. (3) din Codul penal
M.Of. 305
În vigoare Versiune de la: 21 Aprilie 2016
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale referitoare la statul român, la universalitatea drepturilor libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi la rolul Ministerului Public, întrucât instanţa de judecată este obligată să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv în cauză, chiar dacă faţă de acesta s-a luat o măsură educativă privativă de libertate şi chiar dacă inculpatul minor prezintă pericol grav pentru ordinea publică. Arată, astfel, că, prin Decizia nr. 7 din 16 martie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015), pronunţată în recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, la momentul soluţionării, în primă instanţă, a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive, luată anterior faţă de inculpatul minor, încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei, precizează că de această prevedere beneficiază şi inculpatul devenit major ulterior săvârşirii infracţiunii, dacă a săvârşit infracţiunea în timpul minorităţii. Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - indiferent de natura infracţiunii săvârşite şi de natura măsurii educative luate şi indiferent de pericolul social al infracţiunii săvârşite şi de pericolul social al persoanei inculpatului -, pe de o parte, creează inculpatului minor o situaţie privilegiată, fără o justificare rezonabilă, în comparaţie cu inculpatul major aflat în aceeaşi stare de arest preventiv, iar, pe de altă parte, pune Ministerul Public în imposibilitate de a-şi îndeplini menirea de apărător al ordinii de drept şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, punând la îndoială statul de drept, democratic şi social, precum şi ocrotirea drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie. Astfel, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, apreciază că punerea de drept în libertate a inculpatului minor arestat preventiv, indiferent de gravitatea şi natura infracţiunii săvârşite şi indiferent de pericolul social pe care îl prezintă persoana inculpatului, reprezintă un grav atentat la statul de drept, ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului. Arată, din practica instanţei, că un minor, care a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de tâlhărie calificată - în contextul în care acesta a intrat în locuinţele unor persoane în vârstă, la date diferite, pe timp de noapte, şi a sustras, prin violenţă, bunuri - este cercetat de către organele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Or, lăsarea în libertate a unei astfel de persoane, chiar dacă este vorba de un minor, prezintă un real pericol pentru societate. Consideră că dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale cel mult în măsura în care instanţa este obligată să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului minor doar atunci când pronunţă o măsură educativă neprivativă de libertate.