§ 32. - Decizia 439/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Codul de procedură penală

M.Of. 1231

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
25. Referitor la obiectul căii de atac analizate, Curtea a statuat că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa judecătorească rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18).