§ 29. - Decizia 439/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Codul de procedură penală
M.Of. 1231
În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
22. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv cea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că formularea cererii de revizuire trebuie să aibă ca scop obţinerea unei soluţii opuse celei iniţiale, Curtea reţine că acestea au constituit obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici cvasisimilare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 196 din 6 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 24 iulie 2023, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.