§ 24. - Decizia 437/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

M.Of. 370

În vigoare
Versiune de la: 31 Mai 2007
În sfârşit, referitor la susţinerea autorului excepţiei că ordonanţa de urgenţă nu ar putea fi emisă în domenii aparţinând legilor organice, Curtea reţine, în conformitate cu art. 115 alin. (1) din Constituţie, că emiterea de ordonanţe de către Guvern este limitată la domenii care nu fac obiectul legii organice, numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare. Această limitare nu priveşte şi ordonanţele de urgenţă pe care Guvernul le poate emite în mod excepţional, în condiţiile în care Constituţia nu interzice reglementarea prin ordonanţă de urgenţă emisă în temeiul art. 115 alin. (4) a unor domenii ce fac obiectul legilor organice şi, în consecinţă, nici modificarea ori abrogarea unor legi organice.