§ 22. - Decizia 437/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

M.Of. 370

În vigoare
Versiune de la: 31 Mai 2007
Examinând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, Curtea observă că aceasta este un act normativ special pentru reglementarea activităţii practicienilor în insolvenţă. Art. 28 din ordonanţa de urgenţă prevede cazurile de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, iar potrivit art. 35 lit. a), calitatea de practician în insolvenţă se suspendă pe durata existenţei incompatibilităţii. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, desemnarea administratorului judiciar şi a lichidatorului aparţine atribuţiilor judecătorului-sindic, iar hotărârea sa luată în această privinţă, conform art. 12 alin. (1) din lege, poate fi atacată cu recurs. În aceste condiţii nu se mai justifică aplicarea normelor din dreptul comun privind abţinerea şi recuzarea în privinţa administratorului judiciar şi a lichidatorului. Accesul la justiţie al celui care consideră că interesele sale legitime au fost lezate prin desemnarea administratorului judiciar sau a lichidatorului este asigurat în condiţiile menţionate.