§ 8. - Decizia 436/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la sintagma ''nu aduce atingere prestigiului profesiei'' din cuprinsul acestora

M.Of. 1148

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2020
4. Prin Decizia nr. 3.346 din 1 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.642/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Cătălin Vişinoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a contestatorului autor al excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă.