§ 25. - Decizia 433/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 130 alin. (2) din acelaşi cod, în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 1174

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2020
17. Cu privire la dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, paragraful 16, Curtea a statuat că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituţie, care îndrituieşte legiuitorul să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerinţă a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituţională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condiţiilor de invocare a necompetenţei de ordine publică. Este vorba strict despre o opţiune a legiuitorului, menită să responsabilizeze atât judecătorul, cât şi părţile, în sensul că aceştia sunt obligaţi să-şi pună problema competenţei de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetenţa de ordine publică se putea invoca oricând) să "descopere" necompetenţa şi să invoce excepţia corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, aşadar, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă, precum şi a aspectelor necesare pentru determinarea instanţei de fond competente, iar apoi fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care, de fapt, relevă doar preferinţa pentru o altă soluţie legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituţională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate.