§ 32. - Decizia 433/2017 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107-110 din Codul penal şi art. 566-571 din Codul de procedură penală

M.Of. 841

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2017
24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsurile de siguranţă, reglementate în titlul IV al părţii generale a Codului penal, respectiv la art. 107-1121 din cuprinsul acestui cod, sunt sancţiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancţiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracţional, aplicabile ca urmare a evidenţierii, cu prilejul comiterii unor infracţiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracţiunile săvârşite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârşirea unor noi infracţiuni. În acest sens, art. 108 din Codul penal reglementează drept măsuri de siguranţă obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială şi confiscarea extinsă.