§ 21. - Decizia 432/2021 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 905

În vigoare

Versiune de la: 21 Septembrie 2021

18. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3)] şi pct. 4-7 din lege prin raportare la art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că imixtiunea în dreptul de creanţă al creditorului încă din momentul simplei transmiteri a unei notificări, la fel şi suspendarea automată, prin lege (fără parcurgerea unei proceduri judiciare în vederea suspendării), a obligaţiilor debitorului şi a restului consecinţelor neîndeplinirii obligaţiilor sale (inclusiv neînscrierea la biroul de credite) reprezintă o ipoteză de încălcare a dreptului de proprietate al creditorului care nu respectă testul proporţionalităţii. Încălcarea dreptului de proprietate al creditorului este cu atât mai evidentă cu cât creditorul este lipsit de drepturile care i se cuvin ca urmare a întârzierii valorificării drepturilor sale, dacă debitorul nu ar fi fost de rea-credinţă. Or, neplata unei sume de bani la termen produce un prejudiciu independent de buna sau reaua-credinţă a debitorului, aşa încât lipsirea creditorului de un drept contractual, precum, de exemplu, dreptul la penalităţi de întârziere, constituie o ipoteză de lipsire de proprietate nejustificată.