§ 6. - Decizia 432/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

M.Of. 527

În vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2012
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta susţine că reglementarea criticată a intervenit în condiţiile în care s-au înregistrat practici neunitare şi disfuncţionalităţi, rolul acestor dispoziţii fiind de a înlătura această situaţie. De altfel, art. 39 din ordonanţa de urgenţă a stabilit norme tranzitorii, fiind acordat un termen de 2 ani pentru adaptarea regimului juridic al diferitelor forme de asociere existente.