§ 5. - Decizia 430/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală
M.Of. 274
În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2025
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 318 din 17 mai 2016 şi Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019. Arată că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, fapt ce conduce la o acuzaţie în materie penală ce îl vizează numai pe suspect sau inculpat. În procedura de redeschidere a urmăririi penale nu sunt antamate chestiuni ce ţin de fondul cauzei şi nici nu se stabileşte vinovăţia, controlul fiind realizat numai cu privire la legalitatea actelor efectuate în faza de urmărire penală. Lipsa participării la redeschiderea urmăririi penale a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente nu este de natură să aducă atingere garanţiilor dreptului la un proces echitabil. Aceste părţi vor fi citate în etapa camerei preliminare, moment în care îşi pot exercita drepturile procesuale.