§ 19. - Decizia 429/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 1174

În vigoare
Versiune de la: 26 Decembrie 2023
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă, care consacră caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de biroul electoral superior cu privire la soluţionarea contestaţiilor împotriva modului de formare şi componenţei birourilor electorale, a mai fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, cu prilejul exercitării controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, a constatat constituţionalitatea acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2004).