§ 10. - Decizia 429/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 1174

În vigoare
Versiune de la: 26 Decembrie 2023
6. Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru legal stabilit de legiuitor, în virtutea competenţei sale constituţionale, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi existenţa unor căi de atac, în speţă, contestaţia la biroul electoral judeţean. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme procedurale stabilite printr-o lege, fiind astfel respectate prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege"