§ 14. - Decizia 426/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

M.Of. 1242

În vigoare

Versiune de la: 22 Decembrie 2022

10. Se arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome. Plecând de la aceste atribute fundamentale, este imperativ ca, în organizarea şi funcţionarea sa, profesia de avocat să nu tolereze nicio formă de discriminare care ar tinde să creeze diferenţieri de tratament juridic unor subiecţi de drept aflaţi în situaţii juridice similare. Discriminarea în discuţie îşi are premisa tocmai în unicitatea statutului constituţional al procurorilor şi al judecătorilor. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, prin care s-a stabilit, în esenţă, că o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 9 iunie 2009, pronunţată în Cauza Opuz împotriva Turciei, Hotărârea din 20 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Zarb Adami împotriva Maltei, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marcks împotriva Belgiei, Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit).