§ 26. - Decizia 425/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale
M.Of. 777
În vigoare Versiune de la: 25 Septembrie 2019
20. În cazul de faţă, relaţia contractuală dintre cele două părţi se întemeiază pe un contract de colaborare încheiat între o persoană juridică şi o PFA, astfel că raportul contractual născut este guvernat de regimul juridic aplicabil PFA, cu toate consecinţele juridice care decurg sub aspectul recuperării creanţelor izvorâte dintr-un atare contract în procedura judiciară a insolvenţei persoanei juridice. PFA, având un statut propriu şi un cadru normativ special în care îşi desfăşoară activitatea, nu este în aceeaşi situaţie juridică cu persoana fizică salariată, care beneficiază de un statut juridic propriu, distinct de cel al PFA. În timp ce PFA este un operator economic de sine stătător, înregistrat în registrul comerţului, care desfăşoară o anumită activitate economică cu autorizarea şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă, salariatul îşi duce la îndeplinire atribuţiile în baza unui contract individual de muncă, guvernat de normele dreptului comun în materie, respectiv Codul muncii. Alegerea modalităţii de desfăşurare a raporturilor contractuale, contract de colaborare (terţă persoană - PFA) sau contract de muncă (terţă persoană - persoana fizică), rămâne la libera apreciere a părţilor, opţiunea acestora determinând regimul juridic aplicabil tuturor drepturilor şi obligaţiilor născute din respectivul contract. Aşadar, ceea ce este esenţial în determinarea regimul juridic incident este natura contractului încheiat între părţi, iar nu modul exclusiv în care se derulează colaborarea. Astfel, textul de lege criticat prevede expres că o PFA poate colabora cu o singură entitate economică, fără că această colaborare exclusivă să convertească persoana fizică autorizată într-o persoană angajată şi, implicit, contractul de colaborare într-un contract individual de muncă. Chiar dacă activitatea desfăşurată de o persoană fizică autorizată şi cea desfăşurată de o persoană fizică salarială pot fi asemănătoare din punctul de vedere al locului, felului, duratei, remuneraţiei muncii, cele două categorii de persoane rămân beneficiarele unui tratament legal diferit sub aspectul exercitării drepturilor şi obligaţiilor legale faţă de colaborator/angajator şi faţă de stat, al modalităţii de încetare a raporturilor contractuale, precum şi sub aspectul recuperării creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei colaboratorului/angajatorului. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul legal criticat, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi raţionale. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se găsesc în situaţii juridice identice, astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic diferit, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal doar pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, paragraful 30, Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017, paragraful 35).