§ 14. - Decizia 425/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

M.Of. 777

În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2019
10. Avocatul Poporului arată că ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil. Or, în cazul de faţă, persoana fizică autorizată nu este în aceeaşi situaţie juridică cu un salariat. În timp ce persoana fizică autorizată este un operator economic de sine stătător care desfăşoară activitate economică cu autorizarea oficiului registrului comerţului, salariatul îşi duce la îndeplinire atribuţiile în baza unui contract de muncă. Textul de lege criticat permite unei persoane fizice autorizate să colaboreze cu o singură entitate economică, fără a fi considerată angajat, fiind o normă de protecţie a acesteia. Chiar dacă activitatea desfăşurată poate fi asemănătoare din punctul de vedere al regimului juridic, persoana fizică autorizată şi angajatul beneficiază de tratament legal diferit sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor legale faţă de angajator şi faţă de stat, al modalităţii de încetare a colaborării, precum şi în cazul insolvenţei colaboratorului/angajatorului. Prin urmare, situaţiile juridice diferite justifică soluţii legislative diferite.