Nou § 98. - Decizia 423/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare ''Sănătate şi asistenţă socială'', aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 71

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
52. Prin urmare, concluzia instanţei de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, nu este suficientă, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale şi controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziţii legale complexe, îndoielnice sau lacunare.