Nou § 55. - Decizia 423/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare ''Sănătate şi asistenţă socială'', aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 71

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
28. Prin Încheierea de şedinţă din 19 martie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: a) litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a prevederilor legale supuse dezlegării, având în vedere considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă şi motivele căii de atac exercitate în cauză, precum şi apărările prezentate în întâmpinare; c) chestiunile de drept în discuţie nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al vreunei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor ce formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior; d) chestiunile de drept supuse dezlegării prezintă dificultate şi presupun nu doar clarificarea măsurii în care medicul rezident într-o specialitate chirurgicală şi care desfăşoară stagiul la secţia de chirurgie este îndreptăţit, pentru perioada în care îşi desfăşoară activitatea în blocul operator, să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase [prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], ci, în cazul în care poate fi beneficiar al sporului, şi identificarea categoriei de personal, dintre cele prevăzute de punctele 8 şi 9 lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, în care trebuie încadrat acest medic ca beneficiar al sporului în discuţie. Instanţele de judecată au dat interpretări diferite acestor chestiuni de drept.