§ 53. - Decizia 422/2019 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 şi ale art. 492 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 99 lit. r) şi t) şi ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004

M.Of. 884

În vigoare

Versiune de la: 1 Noiembrie 2019

29. Faţă de aceste critici, Curtea Constituţională a constatat, mai întâi, că niciunul dintre textele de lege criticate nu prevede sancţionarea judecătorului pentru modul în care interpretează şi aplică legea, ci reglementează ca abatere disciplinară nerespectarea de către acesta a unor obligaţii impuse de lege, de Constituţie, de tratate internaţionale în materia drepturilor omului la care România este parte. Astfel, cât priveşte prevederile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, Curtea a constatat că acestea sancţionează lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti în considerarea obligaţiei impuse instanţelor judecătoreşti de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, de a motiva hotărârile pe care le pronunţă. În acest context, Curtea a subliniat că nerespectarea acestei obligaţii a condus la condamnarea statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât reglementarea abaterii disciplinare menţionate este circumscrisă scopului general al legii, aşa cum este acesta precizat în expunerea de motive. Ca atare, Curtea a considerat că susţinerea potrivit căreia lipsa totală a motivării hotărârii judecătoreşti nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară, întrucât constituie temei pentru formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti respective, este lipsită de fundament juridic. Sub acest aspect, Curtea a precizat că răspunderea disciplinară poate fi angajată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac. Aşa fiind, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu exclude, de plano, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului pentru aceeaşi faptă. Tot astfel, recurgerea la mecanismul răspunderii disciplinare nu împiedică formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti. Mai mult, Curtea a observat că lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti este reglementată ca abatere disciplinară şi în legislaţiile altor ţări cu tradiţie democratică, de exemplu cea spaniolă (art. 417 pct. 15 din Legea organică a puterii judiciare din Spania nr. 6/1985) sau italiană [art. 3 pct. 1 lit. l) din Decretul legislativ italian nr. 109/2006 privind răspunderea magistraţilor]. Aceste considerente dezvoltate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa citată îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte criticile formulate în cauza de faţă.