§ 49. - Decizia 422/2019 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 şi ale art. 492 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 99 lit. r) şi t) şi ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004

M.Of. 884

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2019
25. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine, totodată, că prevederile art. 492 din Codul de procedură civilă îi îngrădesc dreptul la apărare, ca urmare a faptului că nu are posibilitatea de a depune înscrisuri doveditoare odată cu cererea de recurs, deoarece în etapa procedurii disciplinare desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare nu a fost parte şi, ca atare, nu are cunoştinţă de înscrisurile pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată de Inspecţia Judiciară. Curtea constată că nu pot fi reţinute aceste critici de neconstituţionalitate, întrucât, de vreme ce calea de atac exercitată este devolutivă, aşa cum s-a arătat mai sus, textul de lege supus controlului de constituţionalitate trebuie interpretat coroborat cu prevederile art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care enumeră situaţiile în care, chiar dacă nu au fost propuse odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv cu întâmpinarea, probele vor fi totuşi încuviinţate. Este vorba despre ipoteze precum acelea potrivit cărora nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii sau există acordul expres al tuturor părţilor. Aceasta, deoarece, în judecarea căii de atac a recursului prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, se pot propune, prin chiar cererea de recurs, orice probe sunt considerate de parte necesare şi utile soluţionării cauzei, existând, suplimentar, şi posibilitatea ca, pentru ipotezele prevăzute de art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, mai sus menţionate, să fie acceptată producerea de probe, inclusiv înscrisuri, şi la un moment ulterior declarării recursului. Prin urmare, nu se poate susţine nesocotirea dispoziţiilor art. 24 din Legea fundamentală, întrucât dreptul la apărare nu este îngrădit, neputând fi reţinută existenţa limitărilor la care face referire autorul excepţiei.