§ 46. - Decizia 422/2019 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 şi ale art. 492 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 99 lit. r) şi t) şi ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004

M.Of. 884

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2019
22. În sprijinul aceleiaşi idei, în sensul că recursul prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 diferă, ca procedură şi efecte, de cel reglementat de Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut (prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, paragraful 20) că numai hotărârile judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională care sunt susceptibile de recurs, drept cale extraordinară de atac.