§ 65. - Decizia 42/2017 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ''modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală''

M.Of. 815

În vigoare
Versiune de la: 16 Octombrie 2017
Încălcarea acestei dispoziţii se sancţionează cu nulitatea de drept, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din vechiul Cod de procedură fiscală, fiind evident că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic cu privire la apartamentul din cauză, cât timp, potrivit certificatului depus la dosar, pârâţii nu au achitat toate obligaţiile fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce face obiectul antecontractului de schimb.