§ 128. - Decizia 42/2017 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ''modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală''

M.Of. 815

În vigoare
Versiune de la: 16 Octombrie 2017
56. Opinia celor mai mulţi judecători de la instanţele consultate a fost în sensul că în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile de aceeaşi valoare sau de valori diferite şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile să prezinte certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, iar executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.