§ 29. - Decizia 419/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) tezele întâi şi a doua din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006

M.Of. 329

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2010
În acest context, referitor la posibilitatea restrângerii exerciţiului unui drept fundamental, cum ar fi dreptul de proprietate, în temeiul art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituţională a statuat că "pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privinţa obiectului dreptului, fie în privinţa unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane. Esenţial este ca prin aceste restricţii stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proporţionalităţii înscris în art. 53 alin. (2) din Constituţie".