§ 38. - Decizia 418/2020 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

M.Of. 612

În vigoare
Versiune de la: 13 Iulie 2020
30. În consecinţă, Curtea constată că sintagma "care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului" din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 reprezintă un adaos nepermis la Constituţie, fiind în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranităţii prin organe reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerelor Parlamentului, precum şi în art. 103 alin. (1) referitor la partidele politice reprezentate în Parlament. Adăugând la Constituţie, prevederile de lege criticate înfrâng, totodată, şi principiul supremaţiei acesteia consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.