§ 5. - Decizia 415/2018 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3 teza întâi, art. 6, art. 7 alin. (4), art. 8 alin. (5) şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

M.Of. 781

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2018
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii Vasilică Gheorghe-Gânduleţ, moştenitor al lui Vasilică Cristian, care solicită, în principal, amânarea dezbaterilor, având în vedere că apărătorul ales nu s-a putut prezenta din raţiuni medicale. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune amânarea cauzei, având în vedere că, în cauză, au fost acordate două termene de judecată pentru acelaşi motiv. Curtea respinge cererea de amânare a dezbaterilor şi acordă cuvântul părţii prezente în vederea formulării de concluzii pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate. Partea prezentă solicită să se admită excepţiile invocate de avocat conform cererii de chemare în judecată şi depune la dosar adeverinţa medicală cu privire la doamna avocat Luţu Mariana.