Nou § 82. - Decizia 407/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 74

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
49. Pe de-o parte, reperele jurisprudenţiale mai sus evocate cuprind dezlegări care acoperă şi principiul ierarhizării, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate; pe de altă parte, mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept nu poate fi utilizat pentru a obţine confirmarea unei soluţii ce se va da în soluţionarea cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putând fi chemată a dezlega exclusiv probleme de interpretare a legii, iar aplicarea sa concretă la situaţia de fapt dedusă judecăţii rămâne atributul exclusiv al instanţei de judecată.