Nou § 54. - Decizia 407/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 74

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
28. Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul care a ocazionat sesizarea are ca obiect egalizarea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, în calitate de funcţionari publici ai Autorităţii Vamale Române, la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Ministerului Finanţelor, precum şi la plata diferenţelor salariale.