Nou § 24. - Decizia 407/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 74

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
9. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale cu nr 4334/108/2024, reclamantul sindicat, în numele membrilor săi, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor, Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara la egalizarea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Ministerului Finanţelor, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.