§ 38. - Decizia 404/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal

M.Of. 1046

În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2023
30. Totodată, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragrafele 25-27, şi Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, paragrafele 21 şi 22, Curtea a amintit şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţie, potrivit căreia principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege)- pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni - instituie şi cerinţa ca legea penală să nu fie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Aşadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de "drept" folosită la art. 7 corespunde celei de "lege" care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91].