§ 23. - Decizia 404/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal
M.Of. 1046
În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2023
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. Deşi Codul penal din 1969 a fost abrogat prin prevederile art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal anterior produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, sub aspectul alegerii legii penale mai favorabile. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunţa şi asupra prevederilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, care au următorul cuprins: