Nou § 72. - Decizia 403/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea prevederilor art. 22 şi art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2026
- Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că: "În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.";