§ 3. - Decizia 403/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 614

În vigoare
Versiune de la: 10 August 2016
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 mai 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind prezenţi autorul excepţiei, personal, şi reprezentantul părţilor Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Permanenţa Consiliului Eparhial Iaşi, Sectorul Administrativ Bisericesc, Consistoriul Eparhial Iaşi şi Consistoriul Mitropolitan Iaşi. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie 2016.