§ 15. - Decizia 403/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
M.Of. 614
În vigoare Versiune de la: 10 August 2016
12. Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20, art. 21, art. 31, art. 40, art. 44, art. 52 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile legale criticate reglementează posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, prin aplicarea în mod exclusiv a prevederilor statutare şi canonice. Arată că Legea fundamentală consacră separarea statului de biserică, autonomia cultelor incluzând capacitatea de conducere potrivit statutelor proprii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică şi constituie o problemă esenţială în protecţia libertăţii religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei). Prin urmare, opţiunea legiuitorului exprimată în textul de lege criticat este justificată din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul. Totodată, arată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane, "Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi în lucrarea sa pastorală, misionară şi administrativă". Or, principiile autonomiei şi unităţii cultului nu ar mai fi respectate dacă instanţa de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instanţele disciplinare şi de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare. Aşadar, nu se poate reţine violarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţine că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Totodată, apreciază că prevederile art. 31, art. 40, art. 44 şi art. 52 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.