Nou § 83. - Decizia 402/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind suspendarea exerciţiului dreptului militarilor/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 50

În vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2026
42. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamanţilor, trecuţi în rezervă (cu drept la pensie de serviciu), la plata ajutorului cuvenit fiecărui reclamant ce a fost trecut în rezervă în perioada 1.01.2011-30.06.2017 cu drept la pensie, în conformitate cu art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, având ca bază de calcul solda/salariul funcţiei de bază în vigoare la data trecerii în rezervă, fiind îndeplinite primele două condiţii de admisibilitate a sesizării, dat fiind că litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi este în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.