§ 26. - Decizia 400/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 939

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2019
20. În acest context, Curtea observă că se critică de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate condiţiile în care se desfăşoară prima cale de atac şi care este, astfel cum s-a precizat mai sus, un recurs graţios. Mai precis, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de normele legale care, practic, vin în completarea celor care prevăd, pe de o parte, faptul că persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate, poate face contestaţie; pe de altă parte, dispun că această contestaţie se poate face în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată, se depune la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. Astfel, în dezvoltarea prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, legiuitorul prin art. 30 alin. (3) din acelaşi act normativ, criticat în prezenta cauză, a explicat circumstanţele verificării temeiniciei contestaţiei, statuând că aceasta poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.