§ 22. - Decizia 400/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
M.Of. 939
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2019
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor întregii ordonanţe, prin raportare la dispoziţii constituţionale şi critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, sens în care sunt Decizia nr. 366 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 6 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 903 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2007, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu aspectele criticate. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, care reglementează condiţiile, cazurile şi sancţiunile care se aplică militarilor atunci când este angajată răspunderea materială a acestora, respectă întocmai prevederile şi principiile Legii fundamentale invocate în susţinerea excepţiei, întrucât prin art. 2 din ordonanţă se reglementează condiţiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, iar prin capitolul III se instituie, pentru toţi militarii faţă de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare şi stabilire a pagubei, dată în sarcina comandantului sau şefului unităţii respective, iar prin capitolul IV se reglementează căile de atac - contestaţia şi plângerea -, care se depun la unitatea ce are în evidenţă debitul şi care se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare. Prin urmare, având în vedere că art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 prevede că persoanele care se consideră lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, Curtea nu a reţinut pretinsa încălcare a principiului accesului liber la justiţie sau restrângerea acestui principiu şi nici încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât accesul liber la justiţie, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declanşat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispoziţiile criticate, ci, dimpotrivă, este garantat prin prevederile art. 43 din ordonanţă.