§ 15. - Decizia 400/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
M.Of. 939
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2019
11. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Din examinarea actului normativ criticat rezultă că acesta are ca obiect reglementarea procedurilor legale prin care se stabileşte răspunderea materială a militarilor în cazul constatării unui prejudiciu. Prima cale de atac a deciziei de impunere este de fapt o procedură prealabilă (un recurs graţios), soluţionată de persoana care a emis decizia sau de comisia numită de aceasta, în timp ce a doua etapă este o procedură administrativ-jurisdicţională. Cu privire la comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, se arată că instanţa de contencios constituţional a analizat textele de lege care reglementează activitatea acesteia şi a constatat că este un organ de jurisdicţie care beneficiază de o independenţă a activităţii administrativ-jurisdicţionale, iar procedura se bazează pe principiul contradictorialităţii şi al garantării efective a exercitării dreptului la apărare, precum şi al egalităţii părţilor litigante în faţa organului administrativ. În acest context, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se arată că, chiar dacă procedura prevăzută de norma legală criticată nu îndeplineşte exigenţele constituţionale şi convenţionale, în conformitate cu jurisprudenţa instanţei europene acestea sunt suplinite la nivelul căilor de atac ulterioare, şi anume procedura jurisdicţional-administrativă asigurată de comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, respectiv în cazul sesizării instanţei de contencios administrativ. Totodată, se arată că din analiza sintagmei criticate reiese fără echivoc că norma legală permite/nu se opune ca membrii comisiei de soluţionare a contestaţiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative, iar normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.