§ 42. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
În consecinţă, instanţa supremă a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii, "poziţia subiectivă a inculpatului care, cu rea-credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere, de câte 450 lei lunar, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 4.988/1978, pentru cei doi copii minori ai săi, are un caracter unitar, chiar dacă această obligaţie priveşte doi copii şi presupune, deci, o singură rezoluţie infracţională - hotărârea de a nu executa obligaţia stabilită prin sentinţa civilă menţionată - şi nu o pluralitate de rezoluţii, în funcţie de beneficiarii pensiei de întreţinere".