§ 36. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
În susţinerea acestei opinii a fost invocată, în principal, pluralitatea de subiecţi pasivi lezaţi prin neplata de către făptuitor a pensiei de întreţinere, dar au fost aduse şi alte argumente, care ţin de modul de redactare a textului art. 378 alin. (1) din Codul penal, ce foloseşte sintagma "cel îndreptăţit la întreţinere", precum şi de caracterul personal al obligaţiei de întreţinere, aspect ce atrage existenţa unei îndatoriri de plată distincte faţă de fiecare creditor în parte.