§ 134. - Decizia 4/2017 [A] referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2017
Deci toate trăsăturile care decurg din caracterul personal al obligaţiei de întreţinere (incesibilă, netransmisibilă pe calea succesiunii legale sau testamentare, insesizabilă şi la care nu se poate renunţa) nu au relevanţă în sfera ilicitului penal din perspectiva calificării ca unitate sau pluralitate de infracţiuni a abandonului de familie în modalitatea normativă a neplăţii pensiei de întreţinere instituită prin aceeaşi hotărâre judecătorească pentru mai multe persoane îndreptăţite, întrucât, prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit să protejeze, în principal, relaţiile de familie, în ansamblul lor, şi nu individual pentru anumiţi membri ai acesteia, precum şi, adiacent, valorile sociale care privesc forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti.